Guvernarea si economia

 

Administrare și comerț

Faraonul cu coroana dubla

Faraonul era monarhul absolut al țării și, teoretic, deținea controlul complet al terenurilor și resurselor Egiptului. Regele era comandantul militar suprem și șef al guvernului, bazat pe o birocrație de funcționari pentru gestionarea afacerilor sale. Al doilea la comandă era vizirul, care avea rol administrativ , care acționa în calitate de reprezentant al regelui și coordona inspecția terenurilor, trezoreriei, proiectelor de construcție, sistemului juridic și arhivelor. La nivel regional, țara a fost împărțitǎ în 42 regiuni administrative numite nomes , fiecare guvernatǎ de un nomarch , care era responsabil în fața vizirului pentru jurisdicția sa.
Templele formau coloana vertebrală a economiei. Nu numai că erau case de cult , dar au fost, de asemenea, responsabile pentru colectarea și stocarea bogăției țǎrii într-un sistem de hambare și trezorerii administrate de supraveghetori , care redistribuiau cereale și produse. O mare parte a economiei a fost organizată la nivel central și strict controlatǎ. Cu toate că vechii egipteni nu au folosit moneda până în perioada târzie , ei au utilizat trocul  , care consta în saci standard de cereale și unitatea de Deben , o greutate de aproximativ 91 de grame de cupru sau argint , formând un numitor comun. Lucrătorii erau plătiți în cereale, un muncitor simplu putând câștiga 5 ½ de saci (200 kg sau 400 kg) cu cereale pe lună, în timp ce un șef de echipă putea câștiga 7 ½ saci cu cereale (250 kg sau 550 kg)pe lunǎ. Prețurile erau fixate în întreaga țară și înregistrate pe liste pentru a facilita tranzacționarea, de exemplu, un veșmânt costa cinci debeni din cupru, în timp ce o vaca costa 140 debeni. Cerealele puteau fi schimbate cu alte produse, conform listei prețurilor fixate. Din secolului V î.en., moneda a fost introdusǎ în Egipt din străinătate, provenitǎ de la greci și romani. La început, monedele au fost folosite ca piese standardizate din metal prețios , mai degrabă decât bani adevărați, dar în secolele următoare comercianții internaționali care veneau tranzicționau în monede.