Regatul nou

Regatul Nou

Abu Simbel

Regatul Nou (1550-1070 î.en.) sau Imperiul este cea mai înfloritoare epocă din istoria Egiptului, cu cei mai faimoși conducători. Arta și spiritualitatea atinge apogeul, iar țara dobândește cea mai mare întindere, prin cuceriri. Locul complexelor funerare regale este mutat în sud, pe partea opusă Thebei, într-o zonă de dealuri stâncoase, pe malul vestic al Nilului, în Valea Regilor. Regatul Nou a stabilit o perioadă de prosperitate fără precedent de securizarea a frontierelor și consolidarea legăturilor diplomatice cu vecinii lor , inclusiv Imperiul Mitanni , Asiria , și Canaan . Campanii militare purtate sub Tuthmosis I și nepotul lui, Tuthmosis al III-lea, au extins influența faraonilor la stadiul de mare imperiu . Între domniile lor , Hatshepsut a promovat pacea și a extins rutele comerciale și expediții în noi regiuni . Când Tuthmosis III a murit în 1425 î.en. , Egiptul era un imperiu care se întindea de la Niya din nord-vestul Siriei pânǎ la a patra cascada a Nilului, în Nubia , cimentând loialitatea și deschiderea accesului la importuri , cum ar fi bronz și lemn .
Printre cei mai reprezentativi faraoni ai acestor timpuri sunt celebra femeie-faraon Hatchepsut, Amenhotep III, cel care a înălțat nenumărate temple și palate, Akhenaton, faraonul reformator, și dinastia ramesizilor, cu Ramses II, cel care a extins cel mai mult printr-o politică militară activă frontierele statului și a rămas celebru pentru bătălia de la Kadesh cu hitiții pentru controlarea Siriei. Ramses II a construit monumente mărețe precum Marele Coridor din templul lui Amon de la Karnak și multe dintre templele de la Abu Simbel, statuile de aici ale faraonului având dimensiuni uriașe.
Bogăția Egiptului a devenit o țintă tentantă pentru invazii, în special pentru berberii libieni de la vest, și pentru popoarele Mării, o confederație puternică de pirați în mare parte grecești, luwieni și fenicieni / canaaniți din Marea Egee. Inițial, forțele egiptene au reușit să respingă aceste invazii, dar Egiptul a pierdut în cele din urmă controlul asupra teritoriilor sale rămase din sudul Caananului, mare parte din ea fiind preluatǎ de asirieni. Impactul amenințărilor externe a fost agravat de probleme interne, cum ar fi corupția, jefuirea mormintelor și tulburările civile. După recâștigarea puterii , marii preoți Templului lui Amun din Teba au acumulat suprafețe mari de teren și bogăție și puterea lor extinsǎ a scindat țară în a treia perioadă intermediară.